Cel mai Frumos Ou de Paste 2018

Joi, 5 Aprilie, la invitația DGASPC Bacău, avem onoarea de a fi prezenți în Piața Tricolorului în cadrul unui eveniment cu totul special:

Și în acest an, în perioada premergătoare Sărbatorii Pascale, centrul urbei noastre va îmbrăca straie de sărbătoare și va găzdui cea de-a XI–a ediție a evenimentului „CEL MAI FRUMOS OU DE PAȘTE ” – organizat de Componenta Adulți din cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău.

Evenimentul se va derula în ziua de 5 aprilie, între orele 12.00- 17.00 în “Piațeta Tricolorului” Bacău ( în fața Casei de Cultură ). În cadrul evenimentului se vor desfășura activități interactive, ateliere de maiestrie în arta încondeierii și pictării ouălor, unde cei prezenți vor simți bucuria participării la eveniment, având posibilitatea să picteze 200 ouă cu înalțimea de 10 cm, și figurine din ipsos cu motive pascale.

De asemeni, între orele 13.00 – 14.00 micuții participanti, sunt provocați să ia parte la un concurs: și anume vor avea ’’misiunea’’ de a căuta ouă/ figurine de ciocolată ascunse cu dibăcie în fîn, astfel încât totul să culmineze cu bucuria si încântarea acestora de a descoperi surprizele dulci.

Timp de câteva ore, participanții – beneficiarii centrelor din subordinea D.G.A.S.P.C., copii, vârstnici și adulți cu dizabilități, reprezentanți ai ONG-urilor din județul Bacău vă vor prezenta ouă încondeiate, felicitări, ornamente tematice de Paște, suporturi de lumânări, bijuterii și icoane, împărtășindu-vă plăcerea și bucuria de a menține și perpetua specificul tradițional al Sărbătorii Pascale.

Expoziția cu vânzare își propune să motiveze și să stimuleze creativitatea persoanelor ocrotite în centrele rezidențiale, prin valorizarea produselor activității de terapie ocupatională, precum și pentru a informa, a conștientiza opinia publică și societatea civilă asupra problematicii persoanei cu dizabilități, integrării acesteia în comunitate cât și cooptarea, motivarea pe viitor a comunitatii locale în a se implica, în diverse activități, proiecte de voluntariat referitoare la specificul acestei categorii sociale. Aprecierile primite/feed-back-ul recepționat reprezintă cel mai frumos cadou de Paște pentru toți copiii și persoanele adulte care s-au pregatit, implicat și lucrat cu dragoste și migală pentru organizarea acestei expoziții.

Va așteptăm alături de noi!

Continus Reading »